Este un arbore puţin înalt (pînă la 12 m). Odinioară era mult mai răspîndit prin pădurile noastre, dar a fost tăiat pentru lemnul valoros, în prezent este o specie ocrotită şi declarată monument al naturii. Adeseori se plantează prin parcuri si grădini ca specie ornamentală. Se aseamănă la port cu bradul, de care se deosebeşte prin frunzele de un colorit mai verde, iar pe faţa inferioară verzi palide. Ele sînt dispuse distih pe ramurile laterale.

Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică. Florile mascule sînt aşezate în axila frunzelor anului precedent şi constau din 8—10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe faţa inferioară cu 5—9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole ăerechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul.), dispus terminal la vîrful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5—8 arhegoane, dar după fecundaţie se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămînţa este înconjurată la bază de un arii roşu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta serveşte la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă învelişul cărnos.

Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roşu. Arealul tisei se întinde din Europa prin Caucaz şi în Africa de nord. La noi creşte prin păduri de fag, pe substrat calcaros. După modul de formare a seminţei, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămînţă şi cu dicotiledonatele. Lemnul de tisă, foarte greu si dur, compact şi de culoare roşcată, este foarte preţios pentru confecţionarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale.

Comments (0)