Angiospermele constituie cel mai cuprinzător grup sistematic şi reprezintă în acelaşi timp filumul cel mai evoluat al regnului vegetal. Sunt încadrate aici spermatofitele cu floare adevărată, cu periant.

Caracterele esenţiale ale angiospermelor, care le deosebesc de filumul gimnospermelor, sunt următoarele :

1. Angiospermia în urma formării ovarului. Carpela ( macrosporofila) prin transformarea ei delimitează o cavitate ovariană în care sunt închise seminţele provenite din ovule ( macrosporange).
2. Dubla fecundaţie.
3 . Reducerea şi mai mult a gametofitului la câteva celule care asigură înmulţirea sexuată.

Numărul angiospermelor se ridică la aproximativ 300 000 de specii, adică circa 1/2 din numărul total al speciilor din regnul vegetal (la noi sunt aproximativ 3 600 de specii). Ele sunt răspândite pe tot globul, cu excepţia regiunilor polare. Majoritatea sunt plante terestre, altele trăiesc în copaci, folosind umezeala aerului atmosferic.

Ca mod de viaţă, cele mai multe angiosperme sunt autotrofe, însă se întâlnesc şi specii parazite, semiparazite sau saprofite. Unele specii au nutriţie carnivoră.

În comparaţie cu gimnospermele, care sunt lemnoase, angiospermele sunt atât plante lemnoase cât şi ierboase. Tulpina prezintă o mai mare variabilitate în ceea ce priveşte structura şi tipul de ramificare în comparaţie cu tulpina gimnospermelor, la care predomină ramificarea monopodială.

Caracteristica principală a angiospermelor constă în alcătuirea florii. Ea este interpretată ca o ramură scurtă, redusă, ale cărei frunze modificate, metamorfozate progresiv, sunt specializate în vederea înmulţirii (reproducerii) sexuate. După o altă teorie (telomică), floarea reprezintă un mănunchi de ramuri modificate.

Cele mai multe angiosperme au flori hermafrodite, însă se găsesc şi plante cu flori unisexuate, ca şi la gimnosperme. La angiosperme, staminele (microsporofilele) şi pistilul sau pistilele (macrosporofilele) sunt înconjurate de un înveliş floral. Lipsa învelişurilor florale se consideră ca o reducere secundară, presupunând că cele mai primitive angiosperme aveau înveliş floral. Modificările profunde în floare se datoresc, între altele, modului de polenizare. Astfel, la plantele care se polenizează prin vânt, învelişurile florale sunt modificate sau chiar reduse. La plantele cu polenizarea prin insecte, periantul este felurit colorat.

Obişnuit, florile mici se grupează în inflorescenţe caracteristice, mărind câmpul vizual. Floarea multor plante prezintă învelişul zigomorf, ca rezultat al adaptării avansate la polenizarea prin insecte. Felul polenizării atrage după sine modificări şi în forma etaminelor, stilului şi a stigmatului. Închiderea carpelei la formarea ovarului a determinat o serie de modificări în ce priveşte modul cum are loc ajungerea gameţilor în sacul embrionar. Se diferenţiază un stigmat care reţine grăunciorii de polen. Polenul (microsporul) ajuns pe stigmat germinează şi formează un tub polinic de lungimi diferite. Prin tubul polinic, celulele spermatice pătrund dublă fecundaţie se formează din ovul sămânţa, iar din ovar fructul.

Urmărind alternarea de generaţii la angiosperme, se constată o reducere mai înaintată a gametofitului decât la gimnosperme. La gimnosperme gametofilul femei este bine reprezentat, el fiind format dintr-un protal pluricelular din care se formează arhegoane, reduse, dar evidente. La angiosperme, gametofitul femei este redus la sacul embrionar, alcătuit din 7, respectiv 8 celule, din care 6 sunt haploide, iar a 7-a, rezultată din unirea a două celule centrale, devine diploidă. Acest caz este considerat tipul normal. Gametofitul mascul, reprezentat prin grăunciorii de polen, a suferit şi el o reducere faţă de gimnosperme. Lipsesc celulele protaliene, întâlnite în grăunciorul de polen al gimnospermelor. Se consideră ca celulă protaliană celula vegetativă, iar celula germinativă se omologhează cu o anteridie redusă la ultimele părţi esenţiale, adică la celula care va da naştere celor două celule spermatice.

Comments (0)