Muşchii se consideră talofitele cele mai evoluate, prezentînd o organi zare superioară. Unii sistematieieni îi caracterizează drept plante cormofilte primitive, datorită tulpiniţei şi frunzişoarelor, precum şi prezenţei organelor de reproducere sexuată, anteridia şi archegonul. Plantele cuprinse în această încrengătură sunt scunde, mărimea lor variind între 1 si 50 cm. Majoritatea sunt terestre si cresc în locuri umede, umbrite si în general mai răcoroase, şi în locuri uscate, stânci, pe scoarţa copacilor etc. Există şi specii acvatice. Sub raportul răspîndirii geografice, muscineele se întîlnesc în toate climatele şi în toate zonele de vegetaţie. La muscinee, predomină generaţia gametofitică. Gametofitul este reprezentat printr-un aparat vegetativ diferit alcătuit, la diversele grupe de muscinee. La cele inferioare, aparatul vegetativ este un tal lamelar, un eutal ; la cele superioare, talul este cormoid. . Eutalul poate fi fără frunzişoare (Marchantiales) sau, la cele mai evoluate, are frunzişoare diferenţiate (unele Jungermanniales). Talul cormoid se prezintă sub forma unei tulpiniţe acoperită cu frunzuliţe. Simetria tulpiniţei este radiară. Talul cormoid se întîlneste la formele superioare din clasa hepaticelor (Plagiochila s. a.) şi la clasa muşchilor frunzoşi. Ultimul tip de tal reprezintă un aparat vegetativ mai adaptat la condiţiile de mediu aerian. Fixarea aparatului vegetativ, inclusiv a protonemei ce se formează din spori, de substrat se face prin nişte firişoare numite rizoizi. Ei pot servi la absorbţie. În ce priveşte structura anatomică, talul este lipsit de vase conducătoare (sunt criptogame avasculare). La unele eutalofite (Anthocerotales), talul este slab diferenţiat, la altele însă se întîlneste o alcătuire anatomică avansată (Marchantia). Celulele se grupează în ţesuturi si îndeplinesc anumite funcţiuni (de asimilaţie, schimb de gaze prin sto-mate). În cazul muscineelor celor mai evoluate, în structura tulpiniţei se găseşte un cordon central, alcătuit din celule alungite cu rol de condu cere, un xilem şi floem primitiv. Creşterea talului se face prin celule iniţiale bi- sau trivalente. Înmulţirea asexuată. Pe cale vegetativă, muşchii se înmulţesc prin porţiuni de tal, de tulpiniţă sau frunze, sau prin propagule uni- sau pluricelulare. Propagulele se formează în mici cosuleţe circulare sau lenticulare, care se diferenţiază pe partea superioară a talului, de pe care se desprind uşor. Reproducerea sexuată. Acest mod de înmulţire se caracterizează prin formarea de organe sexuale - gametangii; mascule - anteridii şi femele - arhegoane. Aceste gametangii sunt pluricelulare, fiind delimitate la exterior, în majoritatea cazurilor, de un strat de celule. Modul de alcătuire a gametangiilor reprezintă un progres, o consecinţă a adaptării muscineelor la condiţiile de mediu extern, aerian. Anteridia are în general formă sferică, eliptică sau de măciulie şi este obişnuit scurt pedicelată. Ca origine, ia naştere dintr-o celulă superficială şi numai rareori dintr-o celulă din interiorul talului (Anthocerotales). Anteridia are peretele alcătuit dintr-un strat de celule. Interiorul este plin cu numeroase celule mici. Aceste celule se transformă fiecare în oîte doi anterozoizi. Un anterozoid de forma unei spirale con ţine citoplasmă, un nucleu mare şi doi flageli lungi inseraţi terminal, subapical. Arhegonul, gametangiul femel, are în general forma unei butelii cu gâtul de diferite lungimi. La exterior, gâtul are un strat alcătuit din patru coloane de celule. Arhegonul se formează dintr-o celulă epidermică, rar se formează endogen. În partea de jos, arhegonul este lărgit şi închide în interior două celule, una mai mare situată mai jos - oosfera - şi alta situată deasupra ei, numită celula ventrală a canalului. Gâtul arhegonului este plin cu celule alungite, numite celule ale canalului. La maturitatea oosferei, pereţii despărţitori dintre celulele cana lului şi celula ventrală se gelifică. Celulele se transformă într-o masă gelatinoasă, uşurînd în felul acesta pătrunderea anterozoizilor la oosferă. Anteridiile şi arhegoanele se pot forma pe acelaşi individ de plantă (muşchi monoici) sau pe doi indivizi diferiţi (muşchi dioici). Fecundarea are loc într-un mediu temporar lichid (apă de ploaie sau rouă) care permite deplasarea anterozoidului la oosferă din arhegon. Atragerea anterozoizilor de către arhegon se face în mod chimiotactic, prin secretarea anumitor materii albuminoide, la clasa hepatice, şi glucide, la clasa muşchilor frunzoşi. Din unirea celor doi gameţi haploizi se formează zigotul, cu garnitură dublă de cromozomi. Zigotul, în dezvoltarea lui, se divide dând naştere la un masiv de celule în interiorul arhegonului, apoi la sporogen, cu un picioruş de mărimi diferite, numit setă. La cele mai multe muscinee se diferenţiază, odată cu dezovaltarea capsulei sporogo nului, un mic căpăcel, un opercul. Sporogonul nu se desparte de planta-mamă, de gametofit şi reprezintă sporofitul care este reprezentat prin aparatul sporifer numit sporogon. El este alcătuit dintr-o capsulă, o setă şi un haustor sau talpă. Alcătuirea sporogonului este variată la diferitele grupe de muscinee. Capsula este alcătuită dintr-un perete exterior şi dintr-un ţesut. Peretele rezultă din celule tinere exterioare ale tînărului embrion şi a fost numit amfiteciu, iar ţesutul central reprezintă partea internă a sporangelui, endoteciul. Din acesta din urmă se formează mai adesea ţesutul fertil numit arhespor, alcătuit din celule-mamă ale sporilor, apoi un ţesut steril în partea mijlocie, de formă columnară, columela, care poate fi durabil sau temporar. La unele muscinee (Marchantiales, Jungermanniales), din endoteciu iau naştere celulele-mamă ale sporilor, iar din celulele sterile, de lungimi şi forme diferite, iau naştere elaterele, care servesc la împrăştierea sporilor. Arhesporul, la unele muscinee (Anthocerotales) ia naştere nu din endoteciu, ci din amfiteciu. În muşchi, sporogonul, la început, se dezvoltă în interiorul arhegonului. El, prin creştere, odată cu alungirea setei, rupe peretele arhegonului. Partea de jos a arhegonului rupt este vaginula, iar partea de sus, ridicată si de forma unei scufii, se nu meşte caliptră . Punerea în libertate a sporilor se face în diferite feluri: prin crăparea longitudinală a sporogonului în două sau patru valve, prin desfacerea părţii apicale în lobi sau dinţi sau, cum este cazul la majoritatea speciilor, printr-un orificiu acoperit la maturitatea sporilor de către opercul. Sunt şi cazuri când eliberarea sporilor are loc în urma destrămării capsulei. Sporii, numiţi la muscinee briospori, pot fi de trei feluri: cel mai adesea sunt izospori, asemănători aît din punct de vedere morfologic cît si fiziologic, prin germinare dînd naştere la un gametofit monoic. Dar sporii pot fi numai morfologic asemănători, iar gametofitul care se formează este dioic. Se cunosc şi spori uşor diferenţiaţi ca mărime - heterospori ; cei mai mici dau un gametofit mascul. Sporul are la exterior o membrană alcătuită dintr-un exospor şi un endospor. Conţine plasmă, nucleu, plastide şi picături de ulei. Din germinarea sporilor ajunşi în condiţii prielnice rezultă protonema, parte componentă a gametofitului, care, în cadrul diferitelor grupe de muscinee, capătă aspecte diferite. Ea poate fi de forma unui firişor verde, ramificat, asemănător unor alge verzi, în formă de placă lobată sau redusă numai la cîteva celule etc. Pe protonema se diferenţiază muguri şi rizoizi de fixare (gametofitici). Aceşti muguri dau naştere în continuare la formaţiuni talice, adesea lobate, ce caracterizează multe hepatice, sau la o tulpiniţă cu frunzisoare, pe care se vor forma în continuare anteridii şi arhegoane. Ciclul vital se caracterizează printr-o alternanţă de generaţii tipică, cu predominarea gametofitului asupra sporofitului, care este dependent de primul. Gametofitul este format din spori, protonemă, tulpiniţă cu frunzisoare, anteridii, arhegoane şi celule sexuate. Tulpiniţă cu frunzisoarele sunt cu lungă viaţă (anuale sau perene) şi reprezintă ceea ce numim în mod curent muşchi. Este partea din ciclul vital pe care se produc gameţii. Zigotul, care dă sporogonul cu seta, inclusiv celulele-mamă, reprezintă sporofitul. Sporii sunt haploizi şi provin câte patru dintr-o celulă-mamă, în urma unei diviziuni reducţionale.

Comments (0)