logo
Ordinul Myrtales
Ordinul Myrtales Email
Scris de Lucian Iacob   
Joi, 01 Ianuarie 2009 00:00

Plantele din acest ordin au înfăţişări diferite, predominând cele lemnoase. Frunzele sunt întregi, de cele mai multe ori lipsite de stipele. Florile se aseamănă mult cu ale plantelor din ordinul Rosales, deosebindu-se în general prin tetramerie, mai rar fiind pentamere sau hexamere. Sunt actinomorfe şi excepţional zigomorfe. Învelişul floral este dublu, mai adesea colorat, uneori însă, prin reducere, devine simplu. Staminele sunt în număr egal ori dublu cu petalele, sau uneori staminele se dedublează şi devin numeroase. Gineceul sincarp este format din 5 sau 4 carpele sau mai puţine. Receptaculul este tubulos sau în formă de cupă, concrescut la unele specii cu ovarul, şi ia parte la formarea fructului fals. Fructele mirtalelor sunt bace, capsule, drupe, nucule, fructe false.


Comments (0)Add Comment

Write comment
You must be logged in to post a comment. Please register if you do not have an account yet.

busy
 
cart
Cosul DVS. este gol



© Lucian Iacob