logo
Familia Fagaceae
Familia Fagaceae Email
Scris de Lucian Iacob   
Joi, 01 Ianuarie 2009 00:00

masc. (+) P A 4-6 6-12 fem. (+) P G _ 3-6 (3) Fagaceele sunt arbori formând păduri întinse, începând din regiunile temperate până în cele tropicale. Au frunzele simple, cu margini întregi, dinţate sau lobate, cu nervaţiune penată, însoţite de stipele şi dispuse spiralat sau distic. Florile sunt unisexuate, grupate în amenţi sau în glomerule şi dispuse pe plante monoice. Cele mascule au un periant format din 4-6 laciriii verzui, cu 6-12 stamine; cele femele au periantul epigin, format din 3-6 lacinii concrescute, 1 ovar tricarpelar (la unele cu 6 carpele) şi cu 3 loji, în fiecare din ele cu câte 2 ovule. Ovulele sunt cu 2 integumente. După fecundaţie, în timpul dezvoltării ovarului în fruct, toate lojile avortează, în afară de una, în care se dezvoltă un singur ovul şi devine sămânţă. Fructul este de tipul achenei (nucă), dispus într-o cupă ce provine din dezvoltarea receptaculului împreună cu solzii din jurul florii. Partea principală a cupei se naşte dintr-o proliferare a receptaculului floral, pe care bracteele rămân în formă de solzi sau ţepi. Cupa înconjură fructul în întregime sau numai baza lui.


Comments (0)Add Comment

Write comment
You must be logged in to post a comment. Please register if you do not have an account yet.

busy
 


© Lucian Iacob