Pălăria, 4-10 cm, destul de compactă şi cu consistentă elastică, la început, este ernisferic-conică, apoi, convexă sau aplatizată, cu marginea mai întâi răsfrântă în jos, spre picior şi, mai târziu, îndreptată în sus. Cuticula netedă, lucioasă şi destul de vâscoasă, se detaşează uşor de pe carnea pălăriei. Piciorul, 4-9 cm, este cilindric sau şerpuit în mod neregulat, foarte dur şi compact, în partea superioară are o suprafaţă zgrunţuroasă, galbenă sau brun-roşcată. Porii, mici şi unghiulari, emană picături foarte mici de lichid lăptos care, uscându-se, formează un fel de brumă maronie. Tuburile sunt scurte, aderente sau decurente de-a lungul piciorului. Carnea este fragedă şi moale, nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul, are miros plăcut, tipic, de ciupercă şi gust dulceag. Pălăria poate avea numeroase nuanţe diferite de ocru, brungălbui şi maroniu. Zona zgrunţuroasă de pe picior, la început, este galben-crem şi, apoi, maroniu. Stratul poros este, mai întâi, galben-palid şi, apoi, de culoarea sulfului. Tuburile sunt gălbui sau verzui. Această ciupercă poate fi întâlnită atât în pădurile de foioase, cât şi în cele de conifere, în special de pini, de la câmpie la munte. Se poate dezvolta complet, până la maturitate, de mai multe ori în acelaşi sezon. Vara-toamna. Se aseamănă mult cu Boletus collinitus, care însă nu emană prin pori picături de lichid. Doar exemplarele tinere sunt comestibile, de bună calitate. Când este veche, este destul de indigestă şi dă uneori efecte laxative neplăcute, înainte de fierbere, se recomandă să se îndepărteze cuticula de pe pălărie pentru că este deosebit de vâscoasă, în timpul acestei operaţiuni este necesar să fie protejate mâinile, pentru că această ciupercă emite o substanţă colorantă greu de şters.
