Pălăria, 4-10 cm, este, iniţial convexă, apoi, din ce în ce mai plată şi, la sfârşitul maturizării mult adâncită şi cu mici cocoaşe, cu marginea striată, în special la ciuperca matură. Cuticula, uşor de îndepărtat, este netedă, lucioasă şi lipicioasă, când vremea este umedă. Piciorul, 4-8 cm, relativ compact şi solid, este cilindric, cu baza uneori îngroşată, alteori subţiată, şi are la suprafaţă un aspect zgrunţuros, foarte fin, dar vizibil. Lamele nu sunt dese, deseori despicate, foarte înalte şi nu prea aderente la picior. Carnea este spongioasă şi relativ flască, având miros slab de fructe şi gust acru şi iute. Coloritul pălăriei de la roşu-aprins la roz-deschis, cu pete mai decolorate albe sau ocru. Piciorul este alb, dar, cu trecerea timpului, tinde să se îngălbenească, în special pe porţiunea de la bază. Lamele albe, cu reflexe galben-verzui, se îngălbenesc la ciuperca matură. Carnea poate deveni treptat roz sau roşietică. Este întâlnită destul de frecvent prin turbării şi în zonele cele mai umede, chiar mlăştinoase ale pădurilor de foioase şi mai rar în cele de conifere, la munte. Din vară până la începutul toamnei. Poate fi confundată cu specia de dimensiuni mai mici, Russula fragilis, în varietatea sa roşie, nici ea comestibilă din cauza gustului acru. Este o specie necomestibilă, considerată de unii micologi chiar toxică, oricum, trebuie evitată din cauza gustului extrem de iute.
