Pălăria, 4-10 cm, foarte compactă şi cărnoasă, este, iniţial globuloasă, apoi plată şi uşor adâncită în centru, dar şi concavă, cu marginea întâi răsfrântă spre picior şi apoi întinsă, uneori ondulată sau crestată. Cuticula, netedă şi lucioasă, este striată fin radial, ceea ce îi dă un minunat aspect sidefiu. Piciorul, 4-8 cm, este bont şi cărnos, relativ îngroşat la mijloc şi subţiat la bază, cu suprafaţa zgrunţuroasă şi făinoasă. Lamele sunt dese, cărnoase, foarte înalte şi unsuroase la pipăit, unite cu piciorul şi puţin decurente. Carnea este densă şi foarte compactă, câteodată chiar granuloasă, cu miros imperceptibil şi gust dulce. Coloritul pălăriei diferă destul de mult, putându-se schimba de la violet, la verzui, gri, ocru şi chiar negricios, aproape întotdeauna cu reflexe violetverzui. Piciorul, de obicei alb, poate fi uneori şi violet cu pete mici brune, dese sau rare. La început plin, apoi spongios, la sfârşitul maturizării devine gol, în totalitate sau numai parţial. Lamele sunt albe, cu nuanţe uşoare albastru-verzui. Carnea albă devine gri la contactul cu aerul. Este o specie foarte comună, care, practic, creşte oriunde, în grupuri mici în pădurile de foioase şi de conifere, în luminişuri, pe pajişti şi chiar în grădini, de la câmpie la munte. Vara-toamna. Este uşor de recunoscut datorită culorii ciclamen pe care o are carnea pălăriei sub cuticulă. La o privire superficială ar putea fi confundată cu Amanita viridis, mortală, care, totuşi, are întotdeauna volvă şi inel perfect vizibile, sau cu Russula grisea (buretele de spin, vineţica cenuşie) şi cu Russula aeruginea (vineţica-porcului), amândouă comestibile, dar de valoare scăzută. Foarte bună pentru consum, poate fi pregătită la grătar.
