Pălăria, 5-15 cm, foarte cărnoasă, este, la început, convexă, apoi plată şi, la sfârşitul maturizării, groasă şi chiar adâncită, în formă de scoică, având suprafaţa netedă şi lucioasă, deseori ondulată. Piciorul, 3-6 cm, este foarte compact şi solid, îngroşat în partea de sus şi subţiat la bază, unde, uneori, este acoperit de un puf fin, alb. Prinderea de pălărie este întotdeauna excentrică sau chiar complet laterală. Carnea este compactă, dar fragedă, albă, cu miros plăcut. Coloritul pălăriei trece de la gri-închis cu nuanţe violete la culoarea cojii de alună în nuanţă deschisă şi poate ajunge până la brun. Piciorul poate fi foarte scurt ori relativ mare. Lamele sunt albicioase, cu nuanţe crem sau ca fildeşul. Poate fi întâlnită în mici grupuri cu exemplare foarte dese, astfel încât pălăriile cresc asemenea unor ţigle, pe trunchiurile multor foioase, chiar la înălţime considerabilă de la sol şi foarte rar pe conifere. De la câmpie la munte. Este, de altfel, cultivată pe scară destul de largă. Toamna-iarna. Creşterea încetează când este ger, dar, în zilele cu temperaturi mai ridicate, ciuperca reîncepe să crească. Se aseamănă foarte mult cu Pleurotus columbinus, mai mare, dar cu aceeaşi valoare comestibilă.
