Pălăria, 10-25 cm, foarte dezvoltată şi cărnoasă, este, la început, convexă, apoi plată şi, la maturitate, adâncită şi chiar în formă de pâlnie, cu marginea răsfrântă spre picior, deseori relativ ondulată. Cuticula este netedă şi delicat catifelată. Piciorul, 4-9 cm, este bont, destul de puternic şi cu suprafaţa catifelată. La bază se subţiază mult, terminându-se printr-un fel de rădăcină, iar inserţia lui în pălărie este aproape întotdeauna mult excentrică. Lamele sunt dese, ramificate şi decurente în lungul piciorului. Carnea este compactă, inodoră şi insipidă. Coloritul pălăriei variază între brun-ocru şi brun-închis. Lamele sunt, la început, măslinii şi, apoi, ocru, cu numeroase pete brun-roşcate. Poate fi întâlnită, solitară sau în grupuri mici, pe cioturi şi pe lemn putred, în pădurile de conifere, la munte. Vara-toamna. Este inconfundabilă datorită culorii negricioase catifelate a piciorului.