Pălăria, 3-12 cm, foarte groasă, cărnoasă şi cu consistenţă elastică, la început este emisferică, apoi convexă, cu marginea iniţial răsfrântă în jos, spre picior şi, apoi, plată. Cuticula este zbârcită neregulat, catifelată pe vreme uscată şi lucioasă pe vreme umedă. Piciorul, 8-14 cm, este cilindric sau uşor subţiat la vârf, cu suprafaţa acoperită de solzi minusculi grinegricioşi, dispuşi în şiruri longitudinale. Porii sunt foarte mici şi rotunzi şi cu aspect spongios. Tuburile sunt foarte lungi şi înguste, apoase şi moi. Carnea este albă, cea din pălărie, moale şi fibroasă cea a piciorului, cu miros foarte slab şi gust delicat şi plăcut. Coloritul pălăriei variază de la gri-maroniu la gri-cenuşiu, la ocru şi, câteodată, la alburiu. Pe măsură ce ciuperca se maturizează, cuticula pălăriei se retrage, lăsând la vedere tuburile marginale. Porii şi tuburile sunt la început albicioşi şi apoi gri. Solzii de pe picior sunt, iniţial, albicioşi, apoi gălbui şi, în final, brun-negricioşi. în contact cu aerul, carnea se pigmentează mai întâi cu roz-violet, apoi cu gri şi mai târziu, devine neagră. Prin fierbere, devine neagră. Creşte numai în pădurile de foioase, în special pe sub carpeni, mesteceni, plopi şi aluni, de la câmpie la munte. Vara-începutul toamnei. Este uşor de confundat cu Leccinum scabrum şi cu Leccinum duriusculum, cu aceeaşi valoare gastronomică. Specie comestibilă de valoare modestă, trebuie consumată imediat după ce a fost culeasă, deoarece carnea sa are tendinţa de a se altera rapid. Se recomandă îndepărtarea piciorului şi a cuticulei.
