Foarte asemănătoare cu Lactarius deliciosus, se deosebeşte de aceasta prin sucul de culoare portocalie, care, în contact cu aerul, devine roşu-închis şi prin gustul amărui. Pălăria, în formă de pâlnie, este portocalie cu nuanţe verzui. Piciorul este cilindric, puternic erodat, gol în interior. Se întâlneşte în pădurile de conifere, la munte. Vara-toamna. Comestibilă, dar de valoare redusă.