Pălăria, 3-9 cm, la început conică, se aplatizează treptat, cu gurgui mare, foarte proeminent şi ascuţit în mijloc. Cuticula este netedă, cu reflexe mătăsoase şi foarte uscată. Marginea are tendinţa de a crăpa adânc radial. Piciorul, 4-10 cm, este bont, robust, uşor îngroşat la bază, cu aspect fibros şi cu striaţii longitudinale. Lamele, foarte dese şi nu prea înalte, au muchia albă, rotunjită şi cu puf. Carnea este albă, aproape fără miros şi cu gust uşor iute. Coloritul pălăriei variază de la alb la gri şi chiar la ocru, întotdeauna cu reflexe roşcate. Piciorul, alb-palid, se colorează în roşu când este atins şi, cu timpul, capătă diferite nuanţe de galben-roşcat. Lamele sunt la început, alb-roz şi, apoi, brun-măslinii. Carnea piciorului tinde să capete nuanţe roz. Destul de obişnuită în pădurile de foioase, în parcuri şi grădini, în special pe sol calcaros, izolată sau în grupuri mici, la deal şi la munte. De primăvara până toamna. Este uşor de confundat cu alte Inocybe de culoare roşcată. Specie otrăvitoare care trebuie evitată ca şi celelalte Inocybe.