Pălăria, 6-30 cm, foarte groasă şi cărnoasă, la început este sferică şi, apoi se aplatizează, de culoare brună, cu striaţii vizibile care, la exemplarele mature, devin pronunţate. Marginea, la exemplarele tinere, este răsfrântă spre picior. Se observă deseori pe suprafaţa sa pete alb-violacee care sunt resturi de la volvă. Pe vreme umedă cuticula este foarte lipicioasă şi lucioasă. Piciorul, 10-25 cm, este pronunţat bont şi masiv, cu baza mult îngroşată în formă de bulb, cu filamente, alb, adeseori pătat cu violet şi cu reflexe mătăsoase. La exemplarele nematurizate, este prezentă întotdeauna o cortină vizibilă, întinsă între marginea pălăriei şi picior, formată dintr-o mulţime de firişoare albicioase, asemănătoare cu o pânză de păianjen. Lamele, intercalate cu lamele, sunt foarte dese, cărnoase şi înalte, cu marginea zimţată şi aderente la picior. Carnea este foarte compactă, grigălbuie sub cuticula de pe pălărie şi roz-violet în interiorul piciorului, cu miros plăcut şi fără un gust perceptibil. Coloritul pălăriei variază de la brun la brun-roşietic cu nuanţe violet. Lamele sunt, iniţial, violet-palid şi, treptat, devin brun-ocru cu nuanţe verzui. Bulbul, foarte gros la începutul creşterii, cu timpul, tinde treptat să-şi micşoreze volumul. Poate fi întâlnită, chiar şi în grupuri de exemplare numeroase, în special în pădurile de foioase şi foarte rar în cele de conifere, pe sol calcaros. De la deal la munte de altitudine medie. Vara-toamna. Face parte dintr-un gen care reuneşte multe specii otrăvitoare, chiar mortale sau, cel puţin, imposibil de mâncat ca: Cortinarius orellanus, Cortinarius nemorensis, Cortinarius fulminoides. Este vorba despre o specie cu siguranţă comestibilă, astfel încât în unele ţări este considerată ca făcând concurenţă hribilor, dar trebuie culeasă de către persoane bune cunoscătoare ale ciupercilor.
