Pălăria, 8-25 cm, destul de largă, groasă şi compactă, este, la început, emisferică, apoi convexă, şi, la maturitate deplină, aplatizată, cu marginea ondulată larg. Cuticula este catifelată fin şi foarte uscată. Porii sunt mici şi rotunzi. Tuburile sunt subţiri şi lungi, dar în apropierea piciorului se rotunjesc. Piciorul, 6-12 cm, este foarte scurt şi bont la bază, cărnos, tare, ovoidal sau în formă de pară şi acoperit cu o reţea deasă cu ochiuri poligonale, în contrast puternic cu culoarea de bază. Carnea este moale şi uneori spongioasă; culoarea este alb-gri, cu mirosul respingător şi gustul dulceag. Coloritul pălăriei este destul de variabil şi se poate schimba de la gri-albicios, la gri-plumburiu, la gălbui şi la măsliniu, foarte des fiind vizibile şi pete mari galben-roz sau verzui, în partea superioară, piciorul este galben, la mijloc este roşu, iar la bază este galben-brun. Frecat cu degetele, capătă rapid nuanţe albăstrui. Reţeaua este de obicei roşu-închis, dar poate fi şi albă sau măslinie. Porii sunt, la început, galbeni şi, apoi, roşu-aprins sau portocalii. Culoarea tuburilor variază între galben şi verzui, iar când sunt atinse devin bleuverzui. Carnea, albicioasă, când este tăiată, capătă o culoare albăstruie care, însă, dispare după puţin timp. Creşte în pădurile de foioase, în special de fag, la deal şi la munte. Din primăvară până în toamnă. Poate fi confundată cu Boletus albidus, datorită coloritului pălăriei, dar mai frecvent, cu Boletus calopus, amândouă necomestibile din cauză că sunt foarte amare. Considerată de unii specialişti ca o specie de sine stătătoare, Boletus satanoides se deosebeşte de celelalte prin piciorul umflat până sub pălărie. Nu este atât de otrăvitoare precum s-ar crede datorită numelui. Aceasta este singura ciupercă dintre bureţi cu siguranţă toxică: consumată în stare crudă provoacă vomă continuă, iar fiartă dă tulburări gastrointestinale serioase.
