Pălăria, 6-20 cm, foarte groasă şi cărnoasă, este, la început, emisferic-globuloasă şi, la maturitate, devine convexă sau chiar aproape plată. Cuticula este netedă, niciodată lipicioasă, relativ catifelată şi, câteodată, uşorgranuloasă sau cu crăpături extrem de fine. Piciorul, 4-15 cm, este masiv, foarte tare, puţin îngroşat la bază, semănând cu o pară, sau cilindric, cu suprafaţa acoperită de o reţea fină în relief, cu ochiurile foarte mici. Porii sunt foarte mici şi rotunzi. Tuburile sunt destul de scurte şi subţiri. Carnea este relativ compactă, albă, nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul, cu miros şi gust foarte plăcute. Coloritul pălăriei este, iniţial, negricios, iar la ciuperca matură devine brun-închis, câteodată cu pete mai deschise, de dimensiuni variabile. Reţeaua de pe picior, mai întâi albicioasă, devine de culoarea cojii de alună. Tuburile şi porii se pot schimba de la alb-crem la galben-deschis şi, dacă sunt presaţi cu degetele, capătă o culoare verdemăslinie. Creşte, de preferinţă, în pădurile de foioase, în special în regiunile cu climă caldă, de la deal la munte. Vara-toamna. Coloritul şi densitatea cărnii ajută la recunoaşterea acestei specii, dar exemplarele tinere pot fi confundate cu Tylopilus felleus, cu gust amar. Este o ciupercă excelentă din punct de vedere gastronomic, pretându-se la cele mai variate moduri de preparare (vezi Boletus edulis). Este foarte bună şi crudă, ca salată sau conservată în ulei.
