Pălăria, este la început globuloasă, apoi convexă şi, în final, complet plată, destul de cărnoasă şi compactă, cu marginea membranoasă şi cu puf, uşor striată şi cu solzi mici, maronii. Piciorul este bont şi cărnos, cilindric, uşor bulbos, câteodată gol în interior, cu inel membranos care se detaşează repede. Lamele sunt foarte înalte şi subţiri. Carnea este albă, foarte consistentă, cu miros şi gust bine definite. Coloritul pălăriei variază de la alb-murdar (tipic pentru ciupercile cultivate) la brun-deschis. Lamele sunt, la început, roz, apoi brune ca scorţişoara şi, la maturitate, sepia. Când este tăiată, carnea capătă nuanţe roz. Creşte pe terenuri fertilizate cu îngrăşăminte naturale, grădini, parcuri, pe lângă poteci, pe păşuni. De la câmpie la muntele de altitudine medie. De primăvara până toamna. Este considerată de mulţi specialişti ca o varietate cultivată de Agaricus campestris, sau, în orice caz, greu de deosebit de aceasta. Se deosebeşte însă uşor de speciile otrăvitoare de Amanitae, prin mirosul şi gustul caracteristice ca şi prin faptul că are lamele roz-brune. Este bună consumată şi crudă. Această ciupercă este una dintre puţinele specii care pot fi cultivate; de aceea se găseşte cel mai frecvent în comerţ. Poate fi găsită în magazine toată perioada anului.
