Crustaceii reprezintă principalul grup de organisme acvatice, care joacă un rol cheie în circuitul trofic, îndeosebi in calitatea lor de consumatori primari (filtratori, detritivori), mediind transferul de energie şi substanţă către treptele superioare de conversie din lanţurile trofice marine, oceanice şi dulcicole. Cu o mare vechime, forme primar acvatice, crustaceii sunt un grup unitar, caracterizat prin:
- cuticula chitinoasă impregnată cu săruri de calciu şi de magneziu, îndeosebi carbonaţi şi fosfaţi;
- existenţa a 2 perechi de antene, dintre care prima (antenulele, Al) ocupă o poziţie preorală, sunt uniramate, inervate de deuterocerebrum, în timp ce perechea a doua (antenele, A2), au o origine pastorală, sunt biramate şi sunt inervate de tritocerebrum;
- corpul este constituit dintr-un număr variabil de segmente, cuprinse între acronul fuzionat cu segmentele cefalice şi telsonul liber sau coalescent cu ultimul segment abdominal, cu o tendinţă bine exprimată de a se grupa în tagme, purtând în mod primar câte o pereche de apendici biramaţi; - respiraţia prin branhii tegunientare sau direct prin tegument (formele mărunte).
Clasa Crustaeea cuprinde o diversitate remarcabilă de forme şi tipuri de structură (subclase).
Ca principiu de organizare, segmentele corpului unui crustaceu sunt diferenţiate în 3 tagme: tagma cefalică (cefalonul), tagma toracică (pereionul sau mezosoma) şi tagma abdominală (pleonul sau metasoma).
Relativ unitară în cadrul tuturor taxonilor clasei Crustaeea, tagma cefalică se prezintă sub forma unui cefalon coalescent (format din fuziunea acronului cu următoarele 5 segmente cefalice propriu zise, purtătoare de apendici). De la această coalescenţă obligatorie care duce la formarea unui scut cefalic dorsal unic, există foarte puţine abateri, ele fiind achiziţii morfo-fiincţionale secundare. Cefalonul poartă dorsal o pereche de ochi compuşi (sesili sau pedunculaţi), anterior o pereche de antenule (Al) în poziţie preorală, apoi antenele (A2) biramate, urmate de cele 3 perechi de apendici bucali biramaţi - mandibulele triturante (Mdb), maxilele (Mxl) şi maxilulele (Mx2), ultimele cu roi funcţional în procesarea hranei înaintea triturării ei de către mandibule. A2 şi cele 3 perechi de apendici bucali sunt poziţionaţi ventral, încadrând orificiul bucal, acoperindu-1, de regulă, complet.
În ceea ce priveşte relaţia dintre tagma cefalică şi cea toracică, o importanţă deosebită o reprezintă gradul de coalescenţă (fuziune) dintre cefalon şi un număr mai mic sau mai mare de segmente toracice. În acest sens, în decursul evoluţiei a avut loc un proces cumulativ, taxonii cei mai evoluaţi prezentând o fuziune avansată sau totala a celor 2 tagme. La crustaceii actuali cei mai primitivi (Cephalocarida, Remipedia) cefalonul se articulează liber şi mobil cu primul toracomer, pentru ca la celelalte grupe majore-inclusiv cele care sunt prezente şi în fauna Mării Negre - cel puţin primul toracomer se cefahzează, fuzionând intim cu cefalonul. Din coaiescenţa cefalonului cu tergumul segmentelor toracice rezultă un scut dorsal (cefalotorace), format dintr-un pliu dorso-lateral al cuticulei, care se poate prelungi posterior, acoperind şi alte toracomere cu care nu fuzionează. Forma şi gradul de dezvoltare a cefalotoracelui, precum si relaţiile lui fată de segmentele toracice constituie caractere definitorii pentru majoritatea subclaselor şi ordinelor de crustacei. In mod primar, fiecare toracomer poartă câte o pereche de apendici biramaţi (toracopodc, pereiopode), care se notează Pl...Pn. De regulă, apendicii toracomerelor cefalizate (dar nu mai mult de 3 perechi) se transformă în maxilipede, devenind părţi componente ale aparatului bucal (P1-P3 devin Mxpl-Mxp3). Apendicii toracomerelor necefalizate îndeplinesc funcţii locomotoare şi/sau prehensile (în care caz prima sau primele 2 perechi pot purta chele sau subchele terminale). Se obişnuieşte notarea toracopodelor începând cu P1 de la perechea de apendici care nu îndeplinesc funcţia de maxiliped (Copepoda, Cumacea, Decapoda etc). Diferenţierea morfologică a toracopodelor este extrem de variabilă, particulară în concordanţă cu funcţiile îndeplinite. Variantele morfologice caracteristice diferiţilor taxoni sunt rezultatul unor adaptări morfo-funcţionale, concretizate prin reduceri, fuzionări sau dezvoltări deosebite ale articolelor componente din structura toracopodelor. De regulă expansiunile cuticulare ale celor 2 articole coxale (epipodite) s-au transformat în structuri respiratorii (cum sunt lamelele respiratorii ale branchiopodelor sau branchiile autentice, vascularizate şi ramificate ale decapodelor). Exopoditul şi endopoditul pot prezenta la rândul lor expansiuni sau procese cuticulare (denumite exite sau endite). La Peracarida expansiunile articolelor coxale ale femelelor adulte, având formă lamelară, poartă denumirea de oostegite, ele servind in perioada incubării ouălor drept marsupiu de protecţie a progeniturii.
Abdomenul este constituit dintr-un număr variabil de segmente (pleomere); prezenţa unui număr mai mic de 6 pleomere denotă procese secundare de fuziune sau de reducere, ca urmare a unor adaptări la moduri de viaţă particulare (Cirripedia, Ostracoda, Copepoda). Pleomerele pot fi prevăzute cu perechi de pleopode biramate, de regulă homomorfe, cu excepţia ultimei sau ultimelor 2-3 perechi. Când sunt prezente, primele perechi de pleopode servesc la înot, ultima (sau ultimele) contribuie, împreună cu telsonul, la formarea unei palete înotătoare, sau la alte variante ale locomoţiei, în mod complementar cu mişcările pereiopodelor. Telsonul este prezent la seria Malacostraca, nu are valoare segmentară (este homolog cu pigidiul anelidelor) şi cuprinde rectul, care se deschide ventral printr-un orificiu anal. La seria Entomostraca pe ultimul pleomer (segmentul anal) anusul se deschide terminal, fiind flancat de cele 2 ramuri simetrice ale furcii, prevăzute la rândul lor cu peri sau alte fanere cuticulare. La Decapoda, pleopodele femelelor servsc la reţinerea pontei, în vederea incubării.
