Filum Chordata
Subfilum Vertebrata (vertebrate)
Supraclasa Osteichthyes
Subclasa Neopterygii
Familia Cyprinidae
| Rutilus rutilus (ocheana, babusca) |
|
| Scris de Lucian Iacob |
| Joi, 01 Ianuarie 2009 00:00 |
|
Corpul alungit, 20-30 cm; în lacuri şi heleşteie 10-15 cm. D (II) III 9-10(11); A (II) III 9-10(11); l. lat. 7-8 / 39-42(43) / 3-4; dinţi faringieni 6-5 (5-5). Spatele cenuşiu-verzui; laturile şi abdomenul albe-argintii. Vv şi A roşii-portocalii. Pp, D şi C cenuşii. Se pescuiesc uneori exemplare roşii-cărămizii, cu înotătoarele de un roşu aprins şi solzi strălucitori şi transparenţi (R. r. var. erythrea). Masculii, în perioada reproducerii au pe corp şi înotătoare tuberculi albi. Preferă apele închise (bălţi, heleşteie, iazuri, lacuri), căutând fundurile nisipoase. Se hrăneşte cu larve de insecte (friganele), moluşte şi crustacei mici, uneori şi cu propria progenitură, însă hrana principală este mătasea broaştei. Se reproduce în aprilie-mai, trecând din râuri în bălţi, unde femelele depun icrele pe vegetaţia submersă. La noi, ssp. R. r. carpatorossicus (babuşcă) este răspândită în Dunăre şi în bălţile ei, în lacuri, bălţi şi iazuri; este rară în râuri (Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Olt, în braţele închise ale Siretului), unde se întâlneşte mai ales în cursul inferior şi foarte rară în Prut. Dă numeroşi hibrizi cu plătica, batca, obleţul, roşioara. Mai rară, ssp. R. r. heckeli se distinge de specia tip prin numărul solzilor din lungul liniei laterale (7-9 / 41-45(48) / 3-4(5)); lungimea obişnuită 7-15 cm (200-400 g), rar 33-50 cm (2 kg). D şi Pp gălbui-verzui-măslinii. A şi Vv roşii-murdar. La noi s-au pescuit câteva exemplare din lacul Razelm şi la gura braţului Sulina.
Set as favorite
Bookmark
Email This
Hits: 115 Comments (0)
![]() Write comment
You must be logged in to post a comment. Please register if you do not have an account yet.
|






