Numele de Mollusca provine din latinescul mollis (=moale) şi a fost pentru prima dată folosit de zoologul francez Cuvier în 1798 pentru a descrie calmarii şi sepiile, animale a căror cochilie este redusă şi internă, sau chiar absentă. Mai târziu a fost recunoscută înrudirea dintre aceste specii şi alte moluşte, ca melcii şi bivalvele.
Moluştele sunt un grup de succes, succesul lor fiind măsurat prin numarul mare de specii (peste 160 000 de specii) şi marea varietatea de habitate la care sau adaptat. În mare ele se regăsesc din zonele abisale până în zona litorală, multe specii fiind prezente de asemenea atât în ape dulci cât şi pe uscat.
Dintre cele 7 tipuri fundamentale de structură, în fauna Mării Negre se găsesc numai 4, cu un total de 207 specii (peste 1/4 sunt prezente numai în zona prebosforică, restul pe platforma continentală, în apele de fund mai sărate decât cele obişnuite în bazinul pontic. Din sectorul românesc au fost semnalate 97 specii, dintre care 14 numai sub formă de cochilie (fără dovada că există populaţii vii).
Se pot disting 3 regiuni principale ale corpului, proprii tuturor moluştelor: regiunea cefalică (capul, situat de regulă antero-dorsal), piciorul musculos (situat ventral, de formă alungită; este principalul organ de locomoţie şi/sau de adeziune la substrat) şi masa viscerală (situată deasupra piciorului şi îndărătul regiunii cefalice; ea reuneşte organele principale la adăpostul unui înveliş tegumentar (manta, pallium)). La marea lor majoritate mantaua secretă cochilia calcaroasă, a cărei formă, culoare şi consistentă are rol important în identificarea şi clasificarea speciilor, alături de poziţia cavităţii paleale.
Toate moluştele din Marea Neagră sunt animale bentale, cu un comportament selectiv faţă de substrat (reprezentanţii cl. Polyplacophora trăiesc exclusiv pe substrat dur, stâncos sau scrădiş grosier, speciile cl. Gastropoda trăiesc pe toate tipurile de substrat, reprezentantul cl. Scaphopoda trăieşte pe substratul mâlos de adâncime, cei al cl. Bivalvia sunt sedentari pe diferite tipuri de substrat în epi- sau endobentos.
