CICLUL SEXUAL SEZONIER

Activitatea sexuală la păsările sălbatice nu este continuă în decursul unui an; după o perioadă de activitate intensă urmează una de inactivitate, determinîndu-se aşa-numitele cicluri sexuale sezoniere. Acest ciclu este foarte accentuat în regiunile cu climat rece şi temperat şi se atenuează mult în regiunea ecuatorului şi între tropice. În Camerun, spre exemplu, păsările indigene se reproduc în tot cursul anului.

Cauza principală care determină ciclul sexual la păsări este hrana; când aceasta lipseşte, reproducerea nu are loc. În regiunile reci şi temperate, prezenţa hranei depinde de factorii climatici, iar în cele tropicale de sezoanele cu ploi. O aparentă excepţie de la această regulă o constituie forfecuţa (Loxia curvirostra), specie care populează ţinuturile reci şi temperate şi care se află şi în ţara noastră. Datorită specificului său de hrană, care constă din seminţele conurilor de răşinoase (brad, pin), ea se poate reproduce în orice anotimp al anului. În perioadele şi în locurile în care găseşte resursele optime de hrană; cuibăreşte însă mai frecvent spre sfîrşitul iernii, când solzii conurilor încep să se desfacă oferindu-i hrană abundentă mai uşor accesibilă.

Manifestarea ciclului sexual sezonier la păsări este determinată de o glandă, numită hipofiză, care la rândul ei este influenţată de factori fiziologici interni şi de cei ecologici externi. Dintre factorii externi, lumina ar avea un rol în determinarea ciclului sexual sezonier; aceasta, prin intermediul ochiului, acţionează asupra creierului, care stimulează hipofiza să producă hormoni cu acţiune asupra glandelor sexuale. Factorii interni sunt proprii fiecărei specii şi chiar fiecărei populaţii în parte şi prin aceştia stimularea glandelor sexuale este fixată într-un „calendar biologic”, în acel „timp interior” din comportamentul fenologic al păsărilor. Faptul este confirmat de unele specii din emisfera sudică — între care lebăda australiană neagră (Cygnus atratus), emu (Oromiceius novaehollandiae), casuarul (Casuarius casuarius) etc. —, care, strămutate în emisfera nordică, depun ouă conform ciclului sexual sezonier din locul de origine, adică în lunile decembrie - ianuarie, deci după un calendar biologic propriu ţinuturilor din care au fost aduse. Acest determinism ereditar al ciclului sexual sezonier nu este însă rigid. Astfel, păsările din emisfera nordică transportate la sud de ecuator, precum şi cele africane sau australiene transmutate în Europa şi-au reglat, în decursul anilor, ciclul sexual sezonier după noile condiţii în care au fost puse să trăiască.

Marea majoritate a păsărilor se reproduc anual; există însă şi specii ca albatrosul (Diomedea) şi condorul californian (Gymnogyps californianus) care nu cuibăresc în fiecare an, datorită, probabil, faptului că umblă timp îndelungat alături cu puii anului precedent. Uneori populaţii întregi sau o parte a acestora nu cuibăresc în anumiţi ani, datorită condiţiilor ecologice nefavorabile din anii respectivi. Aşa este cazul unor specii arctice ca fundacii (Gavia), lupii de mare (Stercorarius), cocoşul încălţat (Lagopus) etc. Alteori ciclul sexual poate fi întrerupt sau chiar suprimat total pentru sezonul respectiv de reproducere, dacă la începutul lui se produce o înrăutăţire bruscă a condiţiilor de viaţă (climat, hrană).

Comportamentul păsărilor suferă transformări adinei în perioada ciclului sexual. Dansurile sexuale — după cum vom vedea mai departe — însoţesc aceste transformări sezoniere atingând la unele specii un mare grad de dezvoltare şi de complexitate. Datorită rolului sexului activ în manifestările nupţiale, ciclul sexual sezonier nu începe în acelaşi timp la cele două sexe, el fiind mai timpuriu la masculi, în cazul speciilor monogame şi poli-game, şi la femele, în cazul celor poliandre. La sexul activ, organele sexuale se dezvoltă ceva mai devreme, datorită rolului pe care acesta îl are de îndeplinit în vederea împerecherii şi ocupării teritoriului de cuibărit sau a platformei de rotit, urmând ca prin manifestările lor optice şi acustice să înlăture concurenţa rivalilor de acelaşi sex şi totodată să-şi stimuleze partenerul de sex opus, care este mai pasiv, la ajungerea în faza de îm-J perechere.