logo
Ordinul Squamata
Ordinul Squamata Email
Scris de Lucian Iacob   
Joi, 01 Ianuarie 2009 00:00

Reptile variate ca aspect; corpul cu solzi, care se deosebesc la majoritatea speciilor prin mărime, număr, formă, structură, putând fi netezi, conici, cu muchii, sub formă de granule (foarte mici), sau scuturi (mai mari), cu gropiţe apicale, etc. La numărarea solzilor, granulelor, scuturilor, porilor se foloseşte un ac cu mâner, o lupă sau un binocular. La şopârle, dorsal se numără liniar rândul al nouălea sau al zecelea (socotit de la cap), iar ventral, la coadă, de la primul cerc din urma cutei postcloacale către vârf; la şerpi, se numără solzii dorsali, apoi cei ventrali (gastrostegele) şi cei codali (urostegele). Coloraţia serveşte în determinare, pentru a completa datele obţinute prin examenul biometric şi al folidozei, variaţiile de culoare, de pete, sau desene fiind foarte mari la speciile acestui ordin. În comparaţie cu broaştele ţestoase, prezintă cloaca deschisă transversal faţă de axul longitudinal al corpului; masculii cu organ copulator pereche; femelele ovipare sau ovovivipare; embrionii, la cele ovipare, au pe bot un dinte mic, calcaros (dinte de ou), cu care sparg găoacea de ecloziune şi care după câteva ore sau zile (10-12) cade. Năpârlesc integral sau prin rupturi. Ordinul grupează majoritatea reptilelor actuale (circa 5000 de specii), răspândite în toate continentele, în medii foarte diferite.


Comments (0)Add Comment

Write comment
You must be logged in to post a comment. Please register if you do not have an account yet.

busy
 


© Lucian Iacob