Majoritatea au regim alimentar carnivor, o mică parte fiind omnivore. Dentiţia lor este de tip secodont. Incisivii sunt mici şi uneori pot lipsi de pe mandibulă, iar caninii sunt bine dezvoltaţi şi ascuţiţi, îndeosebi la speciile prădătoare. Premolarul al 4-lea de pe maxilar şi primul molar de pe mandibulă sunt mai mari şi prevăzuţi cu creste tăioase, dezvoltate. Acestea sunt carnasierele şi gradul lor de dezvoltare este legat de regimul alimentar mai mult sau mai puţin carnivor. Formula generală este: I 3-3/3-3, C 1-1/1-1, Pm 4-4/4-4, M 3-3/3-3 = 44. Pe buza superioară prezintă vibrize tactile.
Majoritatea carnivorelor au clavicula rudimentară sau lipseşte, cu excepţia felidelor, la care clavicula este bine dezvoltată. Sunt animale digitigrade sau plantigrade, având membrele terminate cu 4-5 degete. Acestea sunt prevăzute cu gheare, care la unele specii stau retrase în teci.
Carnivorele au glande anale care produc un miros caracteristic. Glandele mamare sunt în număr mare, între 2-7 perechi. În general puii se nasc plăpânzi, la majoritatea cu ochii închişi, iar corpul lor este acoperit cu puţin păr.
Carnivorele sunt răspândite pe întreg globul, exceptând Antarctida şi sunt adaptate la cele mai diferite condiţii de mediu. La noi există 5 familii.