Cel mai mare şarpe din ţara noastră, foarte puternic şi cu corpul destul de zvelt. Lungimea totală 120-160 (rar 260) cm; 195-224 gastrostege; 58-78 urostege; 8 (rar 9) supralabiale; (2) 3+4 (3) temporale; (2) 3+4 (3) temporale; A divizată (1/1). Capul uşor lăţit în regiunea temporală. Coada ascuţită. Spatele cu solzi carenaţi, cei laterali netezi. Culoarea în general gălbuie; spatele uşor castaniu-gălbui; femelele mai mult sau mai puţin întunecate. Abdomenul uneori către margini pătat castaniu cu pete triunghiulare sau rotunjite, care alternează cu pete laterale mi mult sau mai puţin circulare. Unele au petele spatelui şi ale laturilor separate printr-un interval, cu aspectul unei serii paralele de benzi (4-6) longitudinale, mai mult sau mai puţin clare. Capul cafeniu, cu două pete lungi negre, câte una de fiecare parte, de la ochi către colţul gurii. Rar se întâlnesc şi exemplare negre.
Trăieşte prin aceleaşi locuri ca şi E. longissima, hrănindu-se la fel. Acuplarea prin iunie-iulie. Femela depune prin iulie-august 6-16 ouă; puii apar prin septembrie-octombrie. Specie mai mult meridională. La noi ssp. E q. sauromales este răspândită mai mult în sud-est şi în special în Dobrogea.