La unele reptile (şopârle şi crocodili) o parte din coastele anterioare ale regiunii dorsale se unesc între ele pe linia mediană-ventrală formând sternul. Acestea se numesc coaste adevărate, iar cele rămase libere, coaste flotante. Aparatul digestiv al reptilelor este mai bine dezvoltat decât al amfibienilor.

Dinţii se dezvoltă pe maxilare şi mandibulă, iar la unele specii şi pe pe alte oase ale cavităţii bucale: vomer, palatine, pterigoide. Toate reptilele au dinţi, afară de chelonieni, la care fălcile sunt îmbrăcate în teci cornoase, tăioase. După felul cum sunt prinşi pe fălci, se deosebesc trei tipuri de dinţi: acrodont. pleurodont, şi tecodont. La tipul acrodont, dinţii sunt fixaţi chiar la marginea distală a fălcilor, formând un corp comun cu acesta (unele şopârle Agamidae, Chamaeleonidae ). La tipul pleurodont, ei sunt situaţi într-un şanţ de pe partea internă a fălcilor şi sudaţi de acestea ( Iguanidae şi unii ofidieni). Tipul tecodont (crocodili) este caracterizat prin dinţii fixaţi în alveole dentare, ca la mamifere. La reptilele veninoase, o parte din dinţi sunt puşi în legătură cu glandele cu venin. Aceşti dinţi au în lungul lor un canal intern (vipera) sau un şanţ (şarpele cu ochelari) prin care se scurge veninul.

Intestinul reptilelor este diferenţia în intestin subţire şi intestin gros, care continuându-se cu rectul, se deschide într-o cloacă, în care se mai deschid conductele urinare şi genitale.

Din cauza adaptării la viaţa terestră, tegumentul reptilelor este puternic cornificat, impermeabil, deci nu se mai poate realiza o respiraţie cutanee; plămânii sunt unicele organe de respiraţie, de aceea şi diferenţierea lor prin suprafaţa pulmonară de schimb a gazelor este mult mărită faţă de a batracienilor. Aparatul respirator începe cu ductele sau fosele nazale şi continuă cu faringele, laringele, traheea, bronhii care pătrund în cei doi plămâni. La rinocefali, plămânii au o alcătuire mai simplă ca la amfibieni. La ofidieni, ca urmare a corpului îngust şi mult alungit, funcţionează numai plămânul drept, iar cel stâng este foarte redus. Mecanismul respiraţiei, exceptând chelonienii, este deosebit de cel de la batracieni. Respiraţia se realizează prin lărgirea şi strâmtarea cutiei toracice, fapt care apare pentru prima dată în seria animală.

Aparatul circulator este mai bine dezvoltat decât la amfibieni. La majoritatea reptilelor inima este tricamerală, fiind împărţită în două atrii (auricule) şi un ventricul, ca la amfibieni, dar la reptilele inferioare în ventricul începe să se schiţeze un mic perete despărţitor, septum ventricular, care la crocodilieni se definitivează, inima lor fiind tetracamerală. Există două arcuri aortice care se deschid separat în ventricul. Cu toate aceste modificări, la reptile circulaţia sângelui rămâne tot închisă, dublă şi necompletă, ca la amfibieni. Reptilele sunt animale poichiloterme care în zona temperată hibernează.

Aparatul excretor este reprezentat prin metanefros ( 2 rinichi). Cele două uretere se deschid în cloacă. Unele reptile au şi o vezică urinară care se deschide tot în cloacă.

Trecerea reptilelor la viaţa terestră a diferenţiat şi modul de înmulţire. Spre deosebire de amfibieni, la reptile fecundaţia este internă, masculii având aparat copulator pereche la şopârle şi şerpi, nepereche la chelonieni şi crocodilieni. Reptilele depun ouăle pe uscat, în cuiburi, şi sunt clocite de căldura soarelui. Ouăle, telolecite, sunt protejate de o coajă calcaroasă sau pergamentoasă. Ca urmare a depunerii ouălelor pe uscat, embrionul posedă o anexă, amniosul, în formă de sac, plin cu un lichid, care-l înconjoară, asigurându-i un mediu umed şi de protecţie contra şocurilor. O altă anexă embrionară - alantoida - îi asigură respiraţia şi excreţia.

Comments (0)