Lungime 110-140 cm, lungimea cozii 35-45 cm, înălţimea la greabăn 75 - 90 cm, greutate 30-50 kg. Asemănător unui câine; corp cu picioare mai lungi, gât mai scurt. Femela este mai mică la corp şi mai suplă. Coada totdeauna atârnată. Ochii mai lateral decât la câine. Formula dentară 3.1.4.2 / 3.1.4.3 = 42. Culoarea variază cu anotimpul şi latitudinea: de la cenuşiu-închis până la galben-cenuşiu, cu uşoare tente negricioase. În timpul verii culoarea tinde către galben-roscat. Pe genunchii picioarelor dinainte, adeseori, are pete de culoare închisă. Năpârlirea are loc.

Are dinţi puternici, în deosebi canini, cu care sfâşie prada, şi un gât puternic, musculos, care-i permite să se deplaseze cu o pradă grea. Rezistent (poate parcurge într-o noapte şi 40-50 de km, excepţie făcând ambii părinţi în perioada de creştere a puilor când parcurg 3-6 km), cu toate simţiurile bine dezvoltate, cele mai dezvoltate fiind văzul si auzul.

Urmele lupului se disting uşor, degetele picioarelor dinainte fiind mai apropiate decât la câine, de formă mai lunguiaţă şi imprimate în linie dreaptă, în timp ce la câine sunt mai rotunjite şi imprimate în zig-zag. Mersul obişnuit al lupului este în trap. Când zăpada este mare şi le îngreuiază mersul, ei au obiceiul să calce unul în urma celuilalt, încât rezultă un fel de pârtie, de la care nu se abat de bună voie. În galop se deplasează doar când sunt speriaţi, alungaţi sau când încearcă să prindă prada. Glasul caracteristic al lupului este un urlet ce se aude în nopţile de iarnă, când se cheamă între ei, adunându-se în haite, dar are până la 10 feluri diferite de strigăte. Urletul lupului adult este gros; al femelei adulte ceva mai subţire. Glasul puilor de lup este asemenea unui schelălăit. Lupul este monogam.

Se împerechează în decembrie-februarie, în grupe de 15-20, punctul culminant fiind în jurul datei de 1 februarie. Ajunge la maturitate sexuală la 22-23 luni, prima fătare având loc după 2 ani, după care lupoaica fată în fiecare an. Lupoaica se ataşează de unul din pretendenţi şi cu acesta rămâne până la terminarea creşterii puilor, adică toamna când se constituie haitele (la vârsta de 5-6 luni). După 2 luni, femela naşte 4-8 (rar 12) pui, în râpe împădurite, la loc ferit. Puii sunt hrăniţi cu lapte timp de 6 săptămâni, apoi pentru o perioade de timp cu carne pe jumătate digerată. La naştere puii sunt surzi şi orbi (10 - 14 zile), cei viguroşi deschizându-şi ochii la începutul acestei perioade, cei slabi la sfârşitul ei. Poate trăi 13-15 ani.

Atacă de la cerb şi cal până la capre, oi, câini şi mistreţi, iepuri. Dacă nu găseşte ceva mai bun, poate mânca broaşte, şoareci, gândaci şi alte vieţuitoare mai mici; chiar şi hoituri. Poate supravieţui fără hrană chiar o săptămână. Însă, când reuşeşte să prindă vânatul, înfometat fiind, înghite fără să mestece. După ce îşi încarcă stomacul cu o mare cantitate de carne, se culcă în apropiere. Nu omoară mai muilt decât îi este necesar pentru a se sătura. Lupii solitari pot prinde numai animale bolnave, accidentate sau tineret. Pentru a-şi asigura hrana (deoarece animalele accidentate sau bolnave sunt puţine) sunt obligaţi să se grupeze în haite şi să vâneze în comun. Constituie un element regulator important al naturii, prezenţa lupilor în ţara noastră într-un efectiv rezonabil constituie o necesitate biologică. Lupul, ca şi celelalte răpitoare, păstrează un echilibru biologic, de regulă căzându-i victime animale bolnave, inferioare, slab dezvoltate, rănite, etc. El realizează în acelasi timp starea de igienă în teritoriu, consumând cadavre, înlăturând în acest fel producerea şi propagarea unor maladii, distrugând cadavrele, animalele bolnave şi slabe, pe cele degenerate. Urmăreşte prada care îi scapă.

Nu are duşmani în afară de om. Poate turba. Nu atacă oameni, decât dacă este foarte înfometat, şi numai în perechi sau în haită. Lupul este un animal al pădurilor de deal şi munte. Rar apare la câmpie, prin migraţiile din timpul iernilor grele. Îi întâlnim în toată ţara, din Deltă (pe plauri şi în stuf), până în golul alpin. Vara, lupii trăiesc singuratici, cel mult în perechi, în desişul pădurii. Nu poate trăi în locuri cu zăpadă adâncă şi moale sau prăfuită, deoarece intră adânc cu picioarele în ea şi nu se poate deplasa. La nevoie poate să înoate, ca şi câinele. Are o largă arie de răspândire în emisfera nordică. În Europa a rămas doar în Spania, Scandinavia şi estul Europei.

Comments (0)